Dacă simți că îi transmiți stresul copilului tău, uite ce fac eu și funcționează
Îmi aduc aminte cu mare bucurie momentul în care am aflat că sunt însărcinată! Mereu m-am imaginat că sunt mamă. Dar nu oricum. O mamă care transmite copilului ei valori sănătoase, înțelepciune, obiceiuri și abilități care să-l ajute în a avea succes în viață.
Toate gândurile mele legate de copil erau formulate pe pozitiv: să fie vesel, empatic, fericit, politicos, iubitor etc. Doar că VIAȚA a avut grijă de mine și m-a pus, încă de la început, în situații de stres ce deveneau bariere în a transmite copilului acea pozitivitate. Astfel am realizat că nu m-am gândit și la ce pot transmite copilului atunci când eu sunt stresată.
Copiii învață cel mai mult din puterea exemplului și nu din ceea ce le spunem. Ei ne privesc tot timpul. TOT TIMPUL! Chiar și atunci când ne confruntăm cu situații neplăcute. Iar felul în care gestionăm astfel de situații pot deveni exemple de cum vor gestiona ei stresul în viața lor.
Apare întrebarea: Ce putem face în astfel de situații?
La această întrebare pot să răspund cu ce am făcut eu (încă fac) și a funcționat la mine.
Conectarea la mine și aducerea în conștient că sunt (sau urmează să fiu) în preajma copilei mele.
Dacă sunt în situația în care copila mea este tot timpul în preajma mea, mă asigur că îmi iau pauze de 5 minute cu mine. Aleg o zonă retrasă de prezența copilei (baia este pentru mine un aliat – ba chiar și căștile în urechi pentru o detașare fonică), anunț copila că mă retrag pentru a-mi încărca bateriile și aplic până la maxim 5 minute de respirație conștientă și conectare la momentul prezent folosindu-mă de observarea senzațiilor din corp.
Dacă vin de la serviciu sau dintr-un alt loc unde am acumulat stres, am un ritual de “curățare” asemănător cu cel de mai sus. Înainte de a ajunge în prezența copilei, aloc 10 minute de conectare cu mine prin respirație profundă și aduc în conștient că urmează să fiu acasă cu cea pe care o iubesc și mă iubește.
Îmi expun conștient copila la moduri diferite de a trăi.
Aici mă refer la faptul că îi scot în evidență (prin interacțiunea cu ceilalți) cât de diferiți suntem prin reacțiile pe care le avem chiar dacă experimentăm același moment. Subliniez mereu că nu există reacții bune sau greșite ci doar rezultate diferite. O aduc în mod conștient în prezența altor oameni (copii sau adulți) cu mult diferiți de mine sau de ea. Astfel, expusă la această diversitate, realizează că sunt multiple căi de a-ți trăi viața și că ea poate alege cum să reacționeze.
Verbalizez procesul schimbării prin care trec eu în perioadele de stres.
Eu rămân un exemplu pentru copila mea indiferent de diversitatea de oameni cu care o pun în contact. Asta înseamnă că eu, ca părinte, sunt responsabilă să lucrez cu mine. Lucrez cu mine pentru ca eu să pot răspunde sănătos la situațiile de stres dar și pentru a fi un exemplu pentru copila mea. Nu contează prin ce trec, ci cum trec. Cât de asumată sunt cu ceea ce fac și cu reacțiile mele.
Astfel, ori de câte ori am ocazia, îi vorbesc copilei mele despre procesul meu de transformare în situațiile de stres.
De exemplu, dacă nivelul meu de stres se ridică atunci când copila mea strică, din greșeală, un bun comun sau un bun ce doar eu îl folosesc, îi spun ce emoție se trezește în mine și unde anume o simt în corp descriind cum se manifestă (chiar dacă ajung să plâng sau să ridic tonul în timp ce fac asta – nu mă cenzurez în a-mi exprima emoțiile). Nu mă opresc aici. Îi spun și că ceea ce a făcut ea nu este greșit, este doar o întâmplare neplăcută iar reacția mea are legătură doar cu mine și doar eu sunt responsabilă.
În concluzie!
Pe mine mă ajută să lucrez cu mine încât să fiu asumată și astfel un model pentru copila mea.
Tu ce faci să nu dai mai departe stresul copilului tău? Spune în comentarii și astfel răspunsul tău poate inspira și pe alții! Mulțumesc!
Să-ți fie de folos!
Comenteaza